Moină de George Bacovia



Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă. Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală. Şi-s umezi pereţii,
Şi-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde... Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.


Alte poezii de George Bacovia