Rapsodii de vară de George Toparceanu



I Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi. Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil... II Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti? Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun... Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată
Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, - Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus, Şi-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi... III Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas. Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit. Sunt gâze şi gângănii
Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu, Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund. IV Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu? Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori. Se-ntreabă - ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta. Şi nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat, Ci doar treasari deodată
Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău... Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut... Aşa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori. V Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii; Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop, Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit, Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.


Alte poezii de George Toparceanu





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Prietenul - Jan Lulu Stern

    Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale Uniti fiind în toate, cu umar linga umar. Tin minte, intr-o noapte ploua...

  • Adio - Mihai Eminescu

    De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi, cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vr...