Vesperală de Ion Minulescu



Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare... Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă... Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare...
Spunea că "plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare... Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care-o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost o dată Mamă,
Dar a rămas Fecioară...
Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată!...


Alte poezii de Ion Minulescu