Biografie de Lucian Blaga



Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna. Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.


Alte poezii de Lucian Blaga





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Prietenul - Jan Lulu Stern

    Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale Uniti fiind în toate, cu umar linga umar. Tin minte, intr-o noapte ploua...

  • Adio - Mihai Eminescu

    De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi, cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vr...