Alergare de Maria Eugenia Olaru



Cu gleznele frînte
de-nlăcrimare stelară,
îmblânzitoare de hăitaşi,
Pradă,
întoarcere transparentă
urmând vînătorul.
Acoperă-mi ochii Tată Ceresc,
Sângerează Lumina în Pietre.
Sunt roua Drumului
rănită de umblet,
mereu, mereu căutând.
Dar cine ştie puntea
unde ţngerii înnoptează
şi cîtă lumină odihneşte-n Cuvânt!?


Alte poezii de Maria Eugenia Olaru





Poezii

  • Nunta Zamfirei - George Cosbuc

    E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Şi-avea o fată, - fata lui - Ic...

  • Argint fals - Dan Galbina

    Te auzeam cum cresti copila si te chema oglinda desfrînata să fugi ca ochiul prin pupila sau ca femeia dintr-o fata. ...

  • Moartea căprioarei - Nicolae Labis

    Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte şi gol. Ciuturil...