Iar când voi fi pământ de Mihai Eminescu



Iar când voi fi pământ,
În liniştea serii,
Săpaţi-mi un mormânt
La marginea mării. Nu voi sicriu bogat,
Podoabe şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din veştede ramuri. Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adâncile ape. S-aud cum blânde cad
Izvoarele-ntruna,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna. S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga. Şi cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte. Şi cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium! Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Ci codrul vânt să dea
Frunzişului veşted. Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr' de noroc
Şi fără prieteni.


Alte poezii de Mihai Eminescu





Poezii

  • Oda ostaşilor români - Vasile Alecsandri

    Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munt...

  • După melci - Ion Barbu

    Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici: Prunci de treaba, Scunzi, peltici, ...

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...