Evocare de Nichita Stanescu



Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigat dintr-o limbă moartă. Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari. Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Copilărie - Ana Blandiana

    Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Şi-ncerca să-apar...

  • Cătelusul schiop - Elena Farago

    Eu am numai trei picioare, Si de-abia mă misc: top, top, Râd când mă-ntalnesc copiii, Si mă cheama "cuciu schiop...

  • Adio - Mihai Eminescu

    De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi, cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vr...