Oseminte pierdute de Tudor Arghezi



Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici. Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, florile-ţi arunci. A mai venit de-atuncea să vă asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe? Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus. N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba "ieri"? La poartă, umbr-aceluiaşi ştejar,
Mă rog, intrând de domnul grădinar. Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu,
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu. Şi toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-aşa, ca dintr-un început. I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând. Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.


Alte poezii de Tudor Arghezi





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Prietenul - Jan Lulu Stern

    Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale Uniti fiind în toate, cu umar linga umar. Tin minte, intr-o noapte ploua...

  • Adio - Mihai Eminescu

    De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi, cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vr...