Vorbe cu Tâlc de Vasile Militaru



(către cititorii mei) Aceste Vorbe cu Tâlc au izvorât dintr-o adâncă iubire de oameni. Scrise cu dorinţa de a folosi poporului - drept o cinstită călăuză pe căile tuturor virtuţilor... Vă mulţumesc, dragii mei cititori, pentru dovada ce mi-aţi făcut astfel, confirmând înşivă că sămânţa acestor învăţături morale n-a căzut pe piatră seacă, ci a prins rădăcini în ogorul sufletului vostru, din care va ieşi rod luminos... Deci nu din trufie, ci ca să vă arăt cât de mare este mulţumirea ce simt că v-am putut fi de un asemenea folos, mi-aş lua voia să vă spun că, de s-ar încheia şirul zilelor mele pe pământ mâine, aş socoti împlinită o bună parte din datoria mea de om... În grădina largă-a vieţii, omul seamănă cu-o floare:
Vine toamna ... cade bruma ... Biruită, floarea moare,
Dar rămâne amintirea celor buni, care-şi iau drumul,
Cum din floarea-mbătătoare ne rămâne, scump, parfumul! Pururea, înţelepciunea are culmi ce urcă-n stele
Şi, de veacuri, fericirea stă pe culmile acele.
Aşadară, fericirea, în zadar o cată unii,
Dacă nu pot să atingă culmile înţelepciunii! Câinelui ce-mi stă-n ogradă, îi arunc de azi pe mâine,
Pentru paza lui cinstită, câte-un colţ uscat de pâine
Şi, de câte ori mă vede, prin ogradă sau în prag,
Câinele, cu-a lui privire, îmi arată - atâta drag, Încât, grai de om să aibă, şi iubirea lui fierbinte
Mai duios, el n-ar fi-n stare să mi-o spună prin cuvinte ...
Un argat, ţinut de milă şi sătul numai de bine,
Cu nespusă vrăjmăşie caută mereu la mine Şi, din ambele fiinţe căror astfel le dau pâine,
Eu mă-ntreb în toată clipa: "Care-i om şi care-i câine?"
Sfânta moarte, totdeauna secerând după-al ei plac,
Nu-ţi ia-n seamă bogăţia; când te ia, te ia sărac. Pentru că, întreg avutul ce în viaţă tu l-ai strâns,
Ea îl dăruieşte celor cari te duc la groapă-n plâns,
Ca şi cum ar vrea să-ţi spună: "Ai strâns aur ca tezaur,
Pe când Dumnezeu îţi cere numai sufletul de aur!" De-ai primit un dar, tu cată bucurii prea mari să n-ai;
Cei mai mulţi, când îţi fac darul se gândesc: ce-o să le dai?
Bogăţia, ca femeia, câte-odată stă de şagă:
Vine pe neaşteptate şi te lasă când ţi-e dragă! Dacă vrei vrăjmaşul de-astăzi să te-mbrăţişeze mâine,
Pentru piatra ce-ţi aruncă, tu aruncă-i lui o pâine.
Tigrul, gata să sfâşie, îl vei face astfel câine!
Poţi găsi, când ai pierdut, un ac în aria cu grâu, Un cal sălbatic în pustiuri, un peştişor scăpat în râu,
Un corb în noapte când nu ard, pe cer, nici stelele, nici luna,
Dar cinstea ta, când ai pierdut-o, pierdută-i pentru-ntotdeauna.
În răsfăţ de-ţi creşti copilul şi-l laşi zilnic fără frâu, Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu.
De trei ori: vai ţie, mamă, în asemeni greş, că mâine,
Vei mânca, muiată-n lacrimi, cea mai otrăvită pâine!


Alte poezii de Vasile Militaru





Poezii

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Balada motanului - Nichita Stanescu

    Motan m-aş fi dorit să fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare şi musteţe lungi, c-un ochi verzui şi-un och...

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...