CLXXXIII de Vasile Voiculescu



Mereu cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-s neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire
Se vestejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea ţărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim îcremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au staile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.


Alte poezii de Vasile Voiculescu





Poezii

  • Dodeskaden - Mircea Dinescu

    Ce-ati facut cu nebunii din gari ? Macar ei n-aveau limba de cirpa. Saci cu piine,sudoare,tigari si tacerea complice si ...

  • Noaptea de decembrie - Alexandru Macedonski

    Pustie si albă e camera moartă... Si focul sub vatră se stinge scrumit...-- Poetul, ălături, trăsnit stă de soart...

  • Cânt - Magda Isanos

    Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi ...