Despărţire de Vasile Voiculescu



Când falfaisi năframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alături, săgetată în inimă de frică,
În clipa despărţirii gemu o turturică,
O rodie necoaptă cazu, de vierme roasă,
Crăpând, înăbuşită de iarbă somnoroasă
Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.
Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
Cum turbura adâncul venind să se adape
Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr’
De mila, luând cu tine în albul steag al mâinii,
Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea.


Alte poezii de Vasile Voiculescu





Poezii

  • Dodeskaden - Mircea Dinescu

    Ce-ati facut cu nebunii din gari ? Macar ei n-aveau limba de cirpa. Saci cu piine,sudoare,tigari si tacerea complice si ...

  • Noaptea de decembrie - Alexandru Macedonski

    Pustie si albă e camera moartă... Si focul sub vatră se stinge scrumit...-- Poetul, ălături, trăsnit stă de soart...

  • Cânt - Magda Isanos

    Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi ...