Stă sufletul fără iubire de Vasile Voiculescu



Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ...
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,
Cşci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogita
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi. Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Paraganit într-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,
Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe palamizi. Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.


Alte poezii de Vasile Voiculescu





Poezii

  • Dodeskaden - Mircea Dinescu

    Ce-ati facut cu nebunii din gari ? Macar ei n-aveau limba de cirpa. Saci cu piine,sudoare,tigari si tacerea complice si ...

  • Noaptea de decembrie - Alexandru Macedonski

    Pustie si albă e camera moartă... Si focul sub vatră se stinge scrumit...-- Poetul, ălături, trăsnit stă de soart...

  • Cânt - Magda Isanos

    Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi ...