Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi - PERSONAJUL PRINCIPAL: Alexandru Lapusneanul



Personajele dintr-o  nuvelă istorică. PERSONAJUL PRINCIPAL:  Alexandru Lapusneanul 
 - particularităţi de construcţie a unui personaj aparţinând unei nuvele istorice studiate.  

Nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul de C. Negruzzi.

Nuvela Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi, este prima nuvelă istorică din literatura  română, o capodoperă a speciei şi un model  pentru autorii care au cultivat-o ulterior (de exemplu: Al. Odobescu).
  Nuvela reconstituie artistic cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569),  lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii  de un domnitor crud, pe fundalul   realităţilor    social-politice   ale   secolului    al XVI-lea, în Moldova. Imaginea  personalităţii  domnitorului Alexandru Lăpuşneanul este conturată în Letopiseţul Ţării  Moldovei de Grigore Ureche, cronică din care Negruzzi preia scene,  fapte şi replici (de exemplu: motoul capi­tolului I şi al PV-lea), dar se distanţează de  realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea roman­tică asupra  istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Personajul ilustrează un  tip uman, având un destin şi un profil psihologic elaborate în conformitate cu  viziunea autorului şi cu ideologia paşoptistă, spre deosebire de persoana/  personalitatea istorică a cărei existenţa este consemnată în cronici, fără  o cu­noaştere detaliată a structurii sale psihologice.
  Acţiunea nuvelei este pusă pe seama unor  personaje ale căror caractere se desprind dintr-un puternic conflict.  Personajele sunt caractere formate şi se dezvăluie în evoluţia gradată a  conflictului. în funcţie de rolul lor în acţiune, ele sunt puternic individua­lizate,  construite cu minuţiozitate (biografia, mediul, relaţiile motivate psihologic)  sau portretizate succint.
  în  desfăşurarea narativă, Alexandru Lăpuşneanul este principalul element  constitutiv, celelalte personaje gravitând în jurul personalităţii sale.


  Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic, excepţional, care  acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu: scena uciderii boierilor, a  pedepsirii lui Motoc, a morţii domnitorului otrăvit). întruchipează tipul  domnitorului tiran şi crud, perfect integrat în mentalitatea epocii, care  guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhie feudală. El este  construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte  puternice, fiind „un damnat" romantic.
  Autorul îi marchează destinul prin  cele patru replici memorabile, plasate în fruntea capitolelor şi I având rol de moto. Destinul său este acela de  al impune autoritatea domnească prin orice mijloace. Afirmaţia „Eu nu sunt  călugăr, sunt domn? reflectă faptul că nu abdică de la propriul destin nici  în faţa limitelor omeneşti (boala, moartea), schimbarea condiţiei sociale  impunând anularea sa fizică. Crud,  hotărât,  viclean, disimulat, inteligent,bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic,  personajul este puternic individualizat şi memorabil.
  „Echilibrul  între convenţia romantică şi realitatea individului, aceasta e minunea creaţiei  lui Negruzzi". (G. Călinescu)
  Hotărârea de a  avea puterea domnească  este implacabilă şi formulată de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei  boierilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, răspunse Lăpuşneanul, a cărui  ochi scăntioră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi  voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-şi va  întoarce Dunărea cursul îndărăpf. Hotărârea este pusă în practică prin gu­vernarea  cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziţii, culminând cu  ucfderea celor 47 de boieri la ospăţ şi încheindu-se prin revenirea asupra  hotărârii de a se călugări.
  Voinţei neabătute i se asociază alte trăsături. Abilitatea în ceea ce priveşte  relaţiile umane, diplo­maţia, cunoaşterea psihologiei umane sunt  calităţi ale conducătorului, dar folosite pentru consolidarea puterii absolute  devin mijloace perfide. Face promi­siuni liniştitoare pentru ceilalţi, dar care  ascund un plan  de răzbunare.
  Promisiunea pe care i-o face lui Motoc: „îţi  făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te  voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile  norodului' îl  linişteşte pe boierul in­trigant, care se crede util domnitorului,  intrându-i din nou „în favor". Planul de răzbunare al lui  Lăpuşneanul este însă crud. Motoc sfârşeşte sfâşiat de mulţime: „Du-te  de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu  mă vrea, nici mă iubeşte ţara. Sunt bucuros că-ţi  răsplăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut, vănzăndu-mi oastea lui Anton  Sechele, şi mai pe urmă lăsăndu-mă şi trecând în partea Tomşif. Sacrificându-1  pe boier, se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie şi linişteşte (manipulează) mulţimea revoltată, de a cărei putere este conştient: „- Proşti, dar  mulţi". Stăpânirea de sine, sângele rece sunt dovedite în  momentul pedepsirii lui Motoc, pe care îl oferă gloatei ca ţap ispăşitor.
  „Leacul  de frică" promis cu umor negru doamnei Ruxanda,   piramida   din   capetele  boierilor,    reflectă sadismul celui care ştiuse să-şi stăpânească  impulsul violent în momentul când prin cererea ei, are impresia că doamna vrea  să se amestece în conducerea ţării: „- Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul  sărind drept în picioare, şi mana lui, prin deprindere, se răzămă pe junghiul  din cingătoarea sa; dar îndată stăpănindu-se se plecă, şi rădicând pe Ruxanda  de jos [...]".
  Disimulat, regizează invitaţia la ospăţul de împăcare, de fapt o  cursă, de la alegerea locului şi a momentului (liturghia de la mitropolie), la  integrarea frazelor biblice în discurs („Bate-voi păstorul, şi se vor  împrăştia oile") şi până la detaliile propriei vestimentaţii („în  ziua aceea, era îmbrăcat cu toată pompa dom­nească").
  Are o inteligenţă diabolică,  reuşind să manipuleze   masele sau persoanele (boierii), să-şi  pună în aplicaţie   planurile.
  Cruzimea este o însuşire obişnuită în evul mediu, dominat de  luptele pentru putere (ca şi cruzimea lui Spancioc şi Stroici care asistă la  moartea domnitorului), dar în  cazul lui  Lăpuşneanul are manifestări care aparţin excepţionalului: asistă râzând la măcelul  boierilor, născoceşte schingiuiri „ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a  vedea suferiri omeneşti", ameninţă chiar să-şi ucidă propriul fiu, în care  vede un uzurpator al puterii.   Uciderea  lui  (cumplită,   prin   otrăvire)   este singura cale de a-1  opri şi o plată pentru cruzimea sa.

Este caracterizat direct (de către narator, de alte   procedee, de personaje, autocaracterizarea) şi indirect (prin  fapte,  limbaj, atitudini, comportament, relaţii cu alte personaje, gesturi, atitudine,  vestimentaţie).
  Naratorul realizează, în mod direct, portretul fizic al  domnitorului prin descrierea vestimentaţiei specifice epocii:  „Purta coroana Paleologilor,  şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie,  avea cabaniţa turcească".  De   asemenea înregistrează   gesturile  şi mimica  personajului    prin   notaţii   scurte    asemenea indicaţiilor   scenice  şi având pretenţia  obiectivitătii: „Spun că în minutul acela  el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit"; „răspunse  Lăpuşneanul cu  sânge  rece".  Prin  utilizarea  substantivelor,   se precizează ipostazele  personajului   „rotund":   „vodă",  „domnul,  „tiranul",  „bolnavul",  dar  epitetele  de  caracterizare,  în   inversiune,   sunt  mărci   ale   subiectivităţii: „nenorocitul  domn", „această deşănţată cuvântare". Caracterizarea realizată de alte personaje este  succintă: „Crud şi cumplit este omul acesta" (mitropolitul Teofan), „sângele cel pângărit al unui tiran ca tine"
  (Spancioc).
  Autocaracterizarea evidenţiază trăsături morale: „n-aş fi un  nătărău de frunte, când m-aş încrede în tine?".
  Caracterizarea   indirectă   se    realizează   prin faptele care  evidenţiază în manieră romantică cruzimea personajului  şi dorinţa lui de  a distruge influenţa boierilor: uciderea şi  schingiuirea lor, arderea cetăţilor şi reducerea numărului oştilor moldovene.  Prin înlăn­ţuirea gradată a scenelor din capitolul al treilea, se dezvăluie  magistral portretul tiranului care pune în aplicaţie un plan diabolic. Inteligent, îi atrage pe boieri la curte spre a-i ucide. Abil, disimulat, se  foloseşte de momentul slujbei religioase,   de vestimentaţia şi de coroana domnească, de citate biblice presărate  într-un discurs mincinos, dar persuasiv. Crud, ordonă soldaţilor  uciderea boierilor, apoi alcătuieşte chiar el piramida din capete, pe care o  arată cu satisfacţie doamnei. Râde în timpul masacrului.  Cu sânge rece îl dă pe Motoc mulţimii  revoltate, spunând că face un act de
  dreptate.
  Replicile personajului sunt memorabile, două dintre ele figurând ca  moto al capitolelor I şi al IV-lea. Răspunsul dat  boierilor, „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă  iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră", a  devenit o emblemă a pesonajului care se autodefineşte prin voinţa de  neînfrânt.  Ameninţarea „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..." redă  aluziv dorinţa de răzbunare a celui căzut. Orgoliul este exprimat  în prima replică rostită: „Am auzit de bântuirile ţării şi am venit s-o  mântui'. Inteligenţa/ abilitatea politică a personajului este concentrată  în celebrul răspuns „- Proşti, dar mulţi?", care a trecut în limbajul  comun, unde funcţionează ca un proverb (pentru că exprimă
  un adevăr universal).
  Forţa excepţională a personajului domină relaţiile cu  celelalte personaje. Pentru  a se răzbuna, pune în aplicaţie câte un plan. Cruzimea sfârşitului ales pentru fiecare  personaj depinde  de „gravitatea" vinii: pe boieri îi măcelăreşte, pe Motoc îl dă mulţimii,  doamnei îi dă „un leac de frică". Propriul sfârşit va sta sub semnul cruzimii şi al răzbunării  celorlalţi: „învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî'.
  Relaţia cu doamna Ruxanda este  construită pe antiteza romantică angelic - demonic. Diversitatea atitudinilor  adoptate de Lăpuşneanul faţă de doamna Ruxanda reflectă falsitatea,  disimularea lui. Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în  care via încă pomenirea lui Rareş". Nu o respectă nici pentru originea  ei nobilă (descendentă a lui Ştefan cel Mare), nici pentru că îi este soţie sau  mamă a copiilor săi. Iar doamna „ar fi voit sâ-l iubească, dacă ar fi aflat în  el cat de puţină simţire omenească". Gesturile, mimica şi  cuvintele rostite de Lăpuşneanul în capitolul al II-lea, în scena discuţiei cu  domna Ruxanda, evidenţiază ipocrizia lui în relaţia soţ-soţie. Mai întâi îi  sărută mâna, apoi se posomorăşte, reacţionează impulsiv la rugămintea ei,  ducându-şi mâna la jungher, dar se stăpâneşte şi îi promite „un leac de  frică". în capitolul următor, se răzbună pe boieri, pe Motoc şi nu o  iartă nici pe doamna pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să înceteze cu omorul.  Se bucură cu cruzime de spaima doamnei care leşinase la vederea piramidei de  capete: „- Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind; în loc să  se bucure, ea se spatie". în ultimul capitol insis­tenţele boierilor şi  ameninţarea din final că îi va ucide fiul o determină pe doamna  Ruxanda să îi dea otrava.
  Monumentalitatea  personajului, titanismul, excepţionalitatea romantică, forţa sa de a-şi duce  planurile  la  bun  sfârşit, machiavelic, indiferent de mijloace,  spectaculosul acţiunilor, concizia replicilor fac  din personajul principal al nuvelei în al cărei  titlu figurează numele său, Alexandru Lăpuşneanul, un  personaj  memorabil. „Desenul uimitor1' al personajului,  puternica  sa individualitate îndreptăţesc afirmaţia criticului  G. Călinescu: „Lăpuşneanul apare omenesc ca orice om viu şi întreg şi impresia ultimă a cititorului  e mai puţin a  unui portret romantic cât a unei puternice creaţii  pe deasupra oricărui stil de şcoală".




Taguri: teorie , cls-IX-a , nuvela , nuvela istorica , Lapusneanul , Negruzzi , personajele , personajul principal , clasa a-IX-a

Titluri asemanatoare


Gimnaziu


Liceu



Autori

Camil Petrescu

dramaturg

Ana Blandiana

poet,prozator,eseit

Paul Celan

poet

Mihail Kogalniceanu

prozator

Poezii

  • Melancolie - Daniel Branzai

    De-afara, picuri mari si grei Din ploaia ce-anceput de-aseara, S-au strecurat in ochii mei Si sufletul mi-l infioara. -...

  • Cânt - Magda Isanos

    Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi ...

  • Apa Bârsei - Dimitrie Bolintineanu

    Ca un fluviu d-aur, splendidă lumină, Peste patru taberi, varsă luna plină. Turcii şi tătarii somnului se dau; Ung...

Poeti

Cautari pe site

derivate para sintetic , problematica harap alb , Familie de cuvinte copac , Propozi ie cu cuv abur la figurat , sens figurat camera , Alb familie lexicala , Omonime par iale , Scrie trei cuvinte din familia lexicala a cuvantului a consuma , Moara cu noroc , Familia lexical a cuv ntului film , caracterizarea lui vlad tepes din tiganiada cu texte din opera , momentele subiectului texului gandacelul de emil garleanu emil ga , momentele subiectului textului gandacelul de emil garleanu , Limba , De analizat cuvinte , Familia lexical cer , Familia lexialcala a cuv ntului prieten ,