Cuvantul (elemente verbale ale comunicarii)
Elemente verbale ale comunicării
(cuvântul, propoziţia, fraza, unitatea frazeologică)
1. Cuvânt
Unitate fundamentală a limbii funcţionând la toate nivelurile ei: fonetic, morfologic, sintactic, semantic şi stilistic.
Cuvântul ca unitate de bază a vocabularului asociază o anumită formă cu un sens sau mai multe sensuri.
În comunicare, cuvintele funcţionează în calitate de semne. Semnul lingvistic este o unitate alcătuită din două laturi: forma sau latura semnificantă (semnifîcantul) şi sensul sau latura care semnifică ceva (semnificatul).
Forma fonică a cuvântului este constituită ea însăşi din unităţi succesive (sunetele din care este format cuvântul în succesiunea lor) sau unităţi non-succesive (accentul, intonaţia). Pentru redarea acestei laturi a semnificantului (respectiv sunetele) se foloseşte transcrierea fonetică, notată între paranteze drepte [ ] sau transcrierea fonologică, notată între bare oblice / /. Semnificatul prin care se înţelege, de obicei, sensul cuvântului se descrie prin cuvinte în paranteză („ "). De exemplu: ceafă [Cafă], „partea de dinapoi a gâtului, a capului".
Dacă ţinem seama că semnul trimite la o realitate non-lingvistică, ce este ceva diferit de semn, apare un al treilea element al relaţiei. Acesta este referentul. De exemplu, cuvântul copac, alcătuit din cinci unităţi succesive care constituie semnifîcantul (c, o, p, a, c), respectiv cinci sunete (trei consoane şi două vocale, două silabe) semnifică, adică are sensul, respectiv semnificatul „plantă cu trunchiul lemnos şi înalt, ale cărei crengi se ramifică în coroană".
Referentul este obiectul din realitatea extralingvistică care este denumit de cuvânt, respectiv copacul ca obiect sau clasa de obiecte (toţi copacii), pentru că un cuvânt generalizează sau exprimă generalul.
Relaţia care leagă cuvintele şi lucrurile (referenţii) este cea de referinţă.
--Obiect (Referent)—> Semn
---------formă (imaginea acustică)
---------sens (imaginea obiectului)
OBSERVAŢIE:
Sensul unui cuvânt poate să trimită la un referent care aparţine şi unei realităţi imaginare (referentul pentru balaur, zână este un obiect fantastic).
Între referent (realitatea obiectivă) şi forma sonoră a cuvântului nu se poate stabili nici o legătură, afară poate de cuvintele onomatopeice, deci relaţia este
întâmplătoare (arbitrară).
Titluri asemanatoare
Gimnaziu
Categorii
Liceu
Poezii
-
Copilărie - Ana Blandiana
Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Şi-ncerca să-apar...
-
Întâia scrisoare - O zi senină - Maria Eugenia Olaru
Este o zi cu desăvârşire senină şi, deşi plouă, Orice copil ştie, de acum, că în spatele norilor negri, cerul ...
-
Cărbunii - Octavian Goga
Cărbunii când ţi-or arde-n vatră În seri de ani târzii şi goi, Tu stând la lespedea de piatră Să te gândeşti...
Poeti
Cautari pe site
Antonime , derivarea cu sufixoide , Sensul figurat al cuv ntului obiectiv , omonime la cuvintul ficat , Mircea cartarescu , Darnicie de Mircea , Monologul si reguli , Negruzzi , eseu speranta si credinta valori de seama pentru cei care doresc sa ajunga in imparatia lui dumnezeu , scoala , ioan , rolul punctelor de suspensie , Acvariu se imparte in silabe , Cuvinte inrudite cu parinte , nuvela istorica , La ce se folosesc ghilimelele , La ce se folose te semnul exclam rii ,