Dreptul la întrebare de Adrian Paunescu



Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Şi este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Şi de a pune întrebări. Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deşi l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns. Ea mi-e religie în viaţă,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetăţean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb. Cu pumnii strânşi în faţa morţii
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.


Alte poezii de Adrian Paunescu





Poezii

  • Argint fals - Dan Galbina

    Te auzeam cum cresti copila si te chema oglinda desfrînata să fugi ca ochiul prin pupila sau ca femeia dintr-o fata. ...

  • Intr-o gradina - Ienachita Vacarescu

    Într-o grădină, Lâng-o tulpină, Zării o floare, ca o lumină. S-o tai, se strică! S-o las, mi-e frică Că vine ...

  • Cântec - George Toparceanu

    Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când...