La cei ce acum îşi încep călătoria prin regnuri
În pântecele mamelor lor
(Ah, viitorul!)
Sau poate nici n-au ajuns până acolo
Şi mamele lor sunt încă fetiţe jucându-se
Cu elementele chimice nedevenite sămânţă
(Ah, viitorul!)
La ei mă gândesc,
La momentul în care vor vrea să afle
Cum am reuşit; La cei ce vor fi
Incapabili să-şi imagineze
Şi neînstare să vadă
Prin fereastra murdară
Întotdeauna închisă
Între decenii
(Ah, viitorul!)
Cruzi şi încă oneşti,
Netrecuţi prin târgul de sclavi,
Prin mezatul ideilor
(Ah, viitorul!)
Pe ei îi visez
Întrebându-se
Cum de nu mi-am pierdut
Nici viaţa, nici minţile; Cei ce acum nu sunt
Decât o iluzie incertă,
O presupunere optimistă
(ah, viitorul!)
Mă vor întreba
În limba lor necunoscută
Cum de am reuşit să ajung
Până la ei,
Dacă voi ajunge
(ah, viitorul!) Şi eu voi simţi
Că nu le pot răspunde
"Prin absurd",
Pentru că absurdul e o noţiune
Intraductibilă
Dintr-o epocă în alta.

Alte poezii de Ana Blandiana