Ţara părinţilor de Ana Blandiana



Părul îmi ajungea până la pământ
Şi treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putinţă
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre ţara părinţilor
Spre o lume încă neinventată. Lumea nu s-a inventat nici acum,
Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung! Dar în ţara părinţilor
Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
Şi doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiaţii castani,
Umbre de taţi condamnaţi
Şi mame de treizeci de ani
Pieptănând
Fete cu plete
Până-n pământ.


Alte poezii de Ana Blandiana





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Orion - Geo Bogza

    Nici o corabie nu s-a întors vreodata Din marile sudului sau de la capricorn Atât de pura si eleganta fregata, Cum se ...

  • nesfârşită-i surparea - Dorin Popa

    mi-a fost ruşine şi niciodată nu ţi-am scris niciodată n-am crezut că te-aş putea atinge unele semne te preveste...