nesfârşită-i surparea de Dorin Popa



mi-a fost ruşine
şi niciodată nu ţi-am scris
niciodată n-am crezut
că te-aş putea atinge

unele semne te prevesteau
şi te ascundeau

înafara mea
încotro să păşesc?

numai pe potecile mele
zdrenţuite, însângerate,
numai în pasul nesigur, şovăielnic,
numai în gestul nehotărât,
numai în zâmbetul crispat şi fugos
numai în tremur, numai în şoaptă
mă simt acasă
la fel de trist
la sfârşit de mileniu
ca la facerea lumii


Alte poezii de Dorin Popa





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Dacă - Elena Liliana Popescu

    Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fi...

  • Zdreanţă - Tudor Arghezi

    L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i ...