Aura de Ion Barbu



Mire, văzut ca femeea,
Cu părul săpat în volute,
De Mercur cumpănit, nu de Geea,
Căi lungi înapoi revolute; La conul acesta de seară,
Când sufletul meu a căzut
Şi cald, aplecatul tău scut
Îl supse, ca pata de ceară, Crescut, între mâini ca de apă,
Ce lucru al tainei cercai?
Sub verdele lumilor plai
Arai o lumină mioapă.


Alte poezii de Ion Barbu





Poezii

  • Cărbunii - Octavian Goga

    Cărbunii când ţi-or arde-n vatră În seri de ani târzii şi goi, Tu stând la lespedea de piatră Să te gândeşti...

  • Afla - Lucian Avramescu

    poti sa apari in ferestre goala tinand discursuri interminabile despre tehnologia dragostei poti sa masori in rochie de...

  • Dacă - Elena Liliana Popescu

    Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fi...