ne mutăm fiinţele în oglinzile multicolore ale visului cu arhitectura lui schimbătoare.
niciodată la fel trupul meu trece prin văzduhul acesta stătut ca printr-un ev
de mult apus cu păsări mari lichefiate şi cu orologiile spaimei înmănuşate din nou.
contemporani cu carnea străvezie a râului nedomolit suntem, contemporani cu miresmele
suave ale îngerilor prăbuşiţi din catapetesmele dimineţilor netrăite...
niciodată la fel oglinzile visului prin care păşim nedumeriţi ca dintr-un orizont în altul
ca dintr-un secol în alt secol
maldăre de surâsuri şifonate de zei irascibili de poeme mecanice
pe câmpia aceasta roşie păşim îndureraţi cu fotografiile exilului nostru viitor în mâini
păsări cu zborul bolnav ne aduc mesaje de nicăieri dintr-un timp pustiit
dintr-un somn fără ţintă
cu trupurile bolnave de aşteptarea miracolelor ne mutăm mereu dintr-un timp în alt timp
dintr-un vis în alt vis
dintr-un trecut netrăit
într-un viitor ilizibil.

Alte poezii de Iulian Boldea