A douăzeci şi una scrisoare de Maria Eugenia Olaru



Despre tristeţea aşteptării

Plânsul plângea.
Zgâria cu gătejul la picioare ţărâna
şi toate-i păreau una.
Pe malul lacului trist suspina.
Nedreptatea tare urâtă-i era.
Cu lacrimi mari înnodate-n bărbie
trist şi amar suspina.
Până şi plânsul plângea.
Tu plângi, el plânge...
Noi plângem când pâinea o frângem.
Dar plânsul plânsului
nu-i cea mai mare tristeţe,
căci singur eşti când pâinea o frângi
şi singur, doar singur pâinea mănânci.


Alte poezii de Maria Eugenia Olaru





Poezii

  • Melancolie - Daniel Branzai

    De-afara, picuri mari si grei Din ploaia ce-anceput de-aseara, S-au strecurat in ochii mei Si sufletul mi-l infioara. -...

  • Jos - Daniel Dragan

    Ruginit este coiful si lancea e rupta, a ruginit si dorul de lupta, nu mai sta nimeni în zale pentru razboaie medievale...

  • Intr-o gradina - Ienachita Vacarescu

    Într-o grădină, Lâng-o tulpină, Zării o floare, ca o lumină. S-o tai, se strică! S-o las, mi-e frică Că vine ...