A douăzeci şi una scrisoare de Maria Eugenia Olaru



Despre tristeţea aşteptării

Plânsul plângea.
Zgâria cu gătejul la picioare ţărâna
şi toate-i păreau una.
Pe malul lacului trist suspina.
Nedreptatea tare urâtă-i era.
Cu lacrimi mari înnodate-n bărbie
trist şi amar suspina.
Până şi plânsul plângea.
Tu plângi, el plânge...
Noi plângem când pâinea o frângem.
Dar plânsul plânsului
nu-i cea mai mare tristeţe,
căci singur eşti când pâinea o frângi
şi singur, doar singur pâinea mănânci.


Alte poezii de Maria Eugenia Olaru





Poezii

  • Copilărie - Ana Blandiana

    Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Şi-ncerca să-apar...

  • Argint fals - Dan Galbina

    Te auzeam cum cresti copila si te chema oglinda desfrînata să fugi ca ochiul prin pupila sau ca femeia dintr-o fata. ...

  • După melci - Ion Barbu

    Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici: Prunci de treaba, Scunzi, peltici, ...