Muntele de Marin Sorescu



Tin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Sitot felul de picioare. Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii. Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi. Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland: Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!


Alte poezii de Marin Sorescu





Poezii

  • Zdreanţă - Tudor Arghezi

    L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i ...

  • Ea va veni - Alexandru Andries

    Întâi a fost pe vreme rea, Era noros şi vânt bătea Şi, desigur, ploua; (Ea va veni, ea va veni) Asfaltul ud era lu...

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...