Muntele de Marin Sorescu



Tin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Sitot felul de picioare. Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii. Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi. Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland: Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!


Alte poezii de Marin Sorescu





Poezii

  • Cât de maret e Dumnezeu! - Costache Ioanid

    Cat de maret e Dumnezeu! Vad marea cu talazuri grele, ma-nalt pe muntii de bazalt si-mi zboara gandul printre stele, tot...

  • Romanţa cheii - Ion Minulescu

    Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia de la poarta verde - Am pierdut-o chiar aseară!... Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ...

  • Orion - Geo Bogza

    Nici o corabie nu s-a întors vreodata Din marile sudului sau de la capricorn Atât de pura si eleganta fregata, Cum se ...