Scara la cer de Marin Sorescu



Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic, Mi se arunca de sus. Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata. - Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!


Alte poezii de Marin Sorescu





Poezii

  • Cătelusul schiop - Elena Farago

    Eu am numai trei picioare, Si de-abia mă misc: top, top, Râd când mă-ntalnesc copiii, Si mă cheama "cuciu schiop...

  • Cântec - George Toparceanu

    Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când...

  • Ea va veni - Alexandru Andries

    Întâi a fost pe vreme rea, Era noros şi vânt bătea Şi, desigur, ploua; (Ea va veni, ea va veni) Asfaltul ud era lu...