Scara la cer de Marin Sorescu



Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic, Mi se arunca de sus. Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata. - Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!


Alte poezii de Marin Sorescu





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Dacă - Elena Liliana Popescu

    Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fi...

  • Zdreanţă - Tudor Arghezi

    L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i ...