Cotropirea frunzelor de Nichita Stanescu



Smulgem frunzele şi facem
pat din osul pomilor
paştem iarba şi o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neştiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuţitul
duşmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, şi verdea
neânvinsa clorofilă.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Interior - Iulian Boldea

    vaza de sticlă mată pe care neliniştile se depun ca un strat de praf sidefiu bibelouri cu sufletul trist lângă iriz...

  • Cărbunii - Octavian Goga

    Cărbunii când ţi-or arde-n vatră În seri de ani târzii şi goi, Tu stând la lespedea de piatră Să te gândeşti...

  • Romanţa cheii - Ion Minulescu

    Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia de la poarta verde - Am pierdut-o chiar aseară!... Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ...