Foarte câine de Nichita Stanescu



Foarte câine-am vrut să fiu
cu lătratul în pustiu
şi cu dintele cel viu
mort la tine-am vrut să viu Foarte pasăre am vrut
să-ţi adorm doar peste scut
lepădat şi început
de numai ce m-a durut Foarte om poate-aş fi fost
dacă-aş fi ştiut vreun rost
ce este în tine os
şi ce este roşu-n, roz.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Adio - Mihai Eminescu

    De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi, cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vr...

  • Anul Nou - Vasile Militaru

    Din cireşul veşniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună După ce-a surâs sub soare. Şi-n clipiţ...