Gând 4 de Nichita Stanescu



Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă,
Acum doua-trei după-amieze, primesc un telefon de
la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav,
care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog... Şi-mi
spune un lucru care m-ă lăsat aşa... nemaipomenit
de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor
caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are
dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are
dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de
altfel...


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Adio - Mihai Eminescu

    De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi, cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vr...

  • Anul Nou - Vasile Militaru

    Din cireşul veşniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună După ce-a surâs sub soare. Şi-n clipiţ...