Trecand prin sapte nopti fara de vad,
Cu Ingerul m-am pogorat la Iad; Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoala-
O vesnicie neteda si goala... Stau trupuri langa trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri in ciorchin. Nici ploi de plumb, nici aspra biciuiala-
O muceda, cumplita lancezeala, Ca nu se misca-n veci nimic din loc,
Nici flacara de dor, nici gand de foc. Ca-n aerul patruns de far' de lege
Nu poate val de cantec sa se-nchege Si-n cuget pangarit si necurat
Cuvantul sfant nicicand nu s-a-ntrupat. O piatra-ncremenita-n nemiscare
Puteri sa dea viata noua n-are. In noaptea fara margini totu-i sters,
Culoare, forma, armonie, vers. Din goluri care fara fund se casca,
Nu poate frumusetea sa se nasca; In duhurile oarbe de pacat
Nu straluceste chipu-i luminat. Cu Ingerul treceam prin Iad in pripa,
Vedeam durerea care nu mai tipa. Pe-ntinsul infiorator de mut
Se tes sabranice de chin tacut. Stau osanditi-n crunta neclintire,
Cu trupu-nvesnicit in zvarcolire, Cu ranjetu-mpietrit pe fata lor,
Cu rani, ce ard adanc, dar nu-i mai dor. Se-nchiaga-n jar, ca gheturile-n rauri,
Serpi otraviti cu pofte si desfrauri. Petrec in sanul Marei Uraciuni
Multime nemiscata de nebuni. Pe toti i-a sters din Cartile Vietii
Pacatul impotriva Frumusetii.

Alte poezii de Zorica Latcu