Sunt douăzeci de ani... de Nicolae Labis



Sunt douăzeci de ani şi încă unul...
N-aş vrea nici unul să i-l dau minciunii.
Să zboare toţi spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii. Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu ştiu un lucru care-i ţinta vieţii:
Să ţii un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul roşu-al meu şi-al dimineţii. E steagul cui? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afară. Iar seara, când se lasă cu răcoare,
Şi cerul se întunecă-n frumos
Însângerat şi vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.


Alte poezii de Nicolae Labis





Poezii

  • După melci - Ion Barbu

    Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici: Prunci de treaba, Scunzi, peltici, ...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Romanţa cheii - Ion Minulescu

    Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia de la poarta verde - Am pierdut-o chiar aseară!... Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ...