Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi - PERSONAJELE



Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi
PERSONAJELE TIPURI DE PERSONAJE / PERSONAJUL PRINCIPAL

În desfăşurarea narativă, Alexandru Lăpuşneanul este principalul element constitutiv, celelalte personaje gravitând în jurul personalităţii sale.
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu: scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc, scena morţii domnitorului otrăvit). Întruchipează tipul domnitorului tiran şi crud. El este construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice, „un damnat" romantic (G. Călinescu).
Echilibrul dintre convenţia romantică şi realitatea individului se realizează prin modul de construire a personajului: subordonarea celorlalte însuşiri unei trăsături principale, voinţa de putere, care îi călăuzeşte acţiunile. Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat   şi   memorabil.   Este   caracterizat direct (de către narator, de alte personaje, autocaracterizarea) şi indirect (prin fapte, limbaj, comportament, relaţii cu alte personaje, gesturi, atitudine, vestimentaţie). Forţa excepţională a personajului domină relaţiile cu celelalte personaje, care, în general, sunt manipulate de domnitor.
Având „capacitatea de a ne surprinde, într-un mod convingător", Lăpuşneanul este un personaj „rotund", spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvelă, personaje „plate", „construite în jurul unei singure idei sau calităţi" (E.M. Forster).

PERSONAJE SECUNDARE
Doamna Ruxanda este un personaj secundar, de tip romantic, construit în antiteză cu Lăpuşneanul: blândeţe - cruzime, caracter slab -caracter tare. Ea nu acţionează din voinţă proprie nici când îi cere soţului său să înceteze cu omorurile, nici când îl otrăveşte. Deşi în evul mediu femeia -chiar soţie de domn - nu avea prea multe drepturi, doamna Ruxanda înfăţişează în nuvelă un caracter slab, care pune în lumină, prin contrast, voinţa personajului principal.

Boierul Motoc reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laş, intrigant. Nu urmăreşte decât propriile interese. De aceea îl trădase pe Lăpuşneanul în prima domnie, iar la întoarcerea acestuia, după refuzul de a renunţa la tron, îl linguşeşte „asemenea câinelui care în loc să muşce, linge mâna care-l bate". Este laş în faţa primejdiei, comportându-se grotesc în timp ce încearcă să-1 determine pe domn să nu-1 dea mulţimii.

PERSONAJE EPISODICE
Personajele episodice Spancioc şi Stroici reprezintă boierimea tânără, „pre buni patrioţi", cu spiritul mai treaz decât al marilor boieri, prevăzători, capabili să anticipeze mişcările adversarului. Ei rostesc replica premonitorie: „Spuneţi celui ce v-au trimis, strigă către ei Spancioc, că ne vom vedea păn-a nu muri!". Sunt personaje cu rol justiţiar.

O sfătuiesc pe doamna Ruxanda să-1 otrăvească pe tiran şi asistă cu cruzime la ultimele clipe ale acestuia, adresându-i o altă replică sugestivă: „învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî."
 
PERSONAJUL COLECTIV
Personajul colectiv, mulţimea revoltată de târgoveţi, apare pentru prima dată în literatura noastră.    Psihologia   mulţimii   este   surprinsă   cu fineţe, în mod realist: strângerea norodului la porţile curţii domneşti din cauza unor veşti nelămurite, descumpănirea gloatei care „venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea" în faţa întrebării armaşului, glasurile   izolate   care   exprimă  nemulţumirile,   în sfârşit, rostirea numelui Motoc, în care toţi văd un vinovat pentru toate suferinţele: „- Motoc să moară! ~ Capul lui Motoc vrem!". Se observă capacitatea lui Lăpuşneanul de manipulare şi de dominare a gloatei. El orientează mişcarea haotică a mulţimii spre  exprimarea unei singure  dorinţe,  în  acelaşi timp răzbunându-se pentru trădarea de odinioară a vornicului Motoc şi împlinindu-şi promisiunea. Odată cererea satisfăcută, mulţimea „mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii", ca şi când ar fi venit anume pentru acest lucru. Arta naratorului este de a surprinde gradat stările psihologice ale mulţimii prin notaţii scurte, care separă replicile personajelor asemenea indicaţiilor scenice dintr-o dramă:
„Prostimea rămasă cu gura căscată."
Acest din urmă cuvănt găsând un eho în toate inimile, fii ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas, şi acest glas striga: «Capul lui Motoc ţ
vremh"
          „Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu multe capete, care într-o clipală îl făcu bucăţi".
Mărcile prezenţei naratorului sunt: topica afectivă (antepunerea adjectivelor, de exemplu: „această deşănţată cuvântare", „ticălosul boier", „nenorocitul domn") utilizată în caracterizarea directa sau pentru notarea gesturilor/ a detaliilor semnificative, lexicul combinat (arhaisme şi regionalisme pentru a conferi culoarea locală; neologisme cu forme de secol XIX).

Limbajul personajelor este unul dintre principalele mijloace de caracterizare şi concentrează atitudini, redă trăsături în mod indirect, prin replicile memorabile (de exemplu: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, răspunse Lăpuşneanul, a cărui ochi scăntieră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt").




Titluri asemanatoare