Doamne, fă-mă călugăr
Şi cheamă-mă până la tine
Să-ţi spun adevarul
Despre marele dezastru pământesc.
Doamne, fă-mă călugăr.
Au fost haituiţi,
Au fost ofensaţi,
Dar călugării au totuşi
O oarecare liberă trecere
La vamile cerului. Undeva, la Cheia,
Am auzit eu că există
O scară de răşină de brad
Care ajunge până la tine, Doamne,
Lasă-mă să urc şi să-ţi spun. Voi gasi-o chiar dacă
Nu e în evidenţa primăriei din Mîneciu
O voi gasi-o după miros,
După mirosul morţilor
După mirosul viilor,
După mirosul de tămâie. O voi gasi-o şi voi veni
Să-ţi spun ce rău e pe pământ
Să-ţi spun că-n luptele pentru dreptate
Dreptate a ieşit
Atât de zdrobitor victorioasă
Încât a devenit idee,
Nu mai are nici o realitate. Doamne e nedrept totul,
Copiii nu mai au decât recreaţii şi examene,
Ore de clasă nu mai sunt,
Bătrânii sunt puşi la zid
Sub nişte taloane de pensii
Care sunt trase din tunuri
Ale binevoinţei generale. În rest muncim până ne cad mâinile din umeri
Şi nu mai ştim pentru cine muncim
Mai ales că ei ne dau să facem
Lucruri pe care tot ei le considera inutile
Şi ne reproşează nouă
Că facem lucruri inutile. Dar, în fine Doamne, primeşte-mă în audienţă
Pe mine, călugărul cel mai limbut,
Al mânăstirii tale cu 5 continente.
Hai, Doamne, fi bun şi primeşte-mă
Că, alttel, dacă întârzii,
Nu mai am pe unde urca
Vine omenirea flămândă
Să mănânce scara de răşină
Care duce la tine,
Doamne, fă-mă călugăr,
Fă-mă şi ascultă-mă
La ora când mânăstirea ta
Cu 5 continente
Şi cu 4 miliarde de prăpădiţi
Instalează ultimele arme
În clopotniţă!

Alte poezii de Adrian Paunescu