În poarta curţii unde m-am oprit
M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit -
Un zarzăr alb, ca părul meu încărunţit!...
Şi-n pragul porţii-n care am bătut
Un buldog negru m-a recunoscut
Şi m-a lătrat ca un salut de "bun venit"... În poarta casei tale-n care
M-ai găzduit întâmplător,
Când nu eram decât un călător
Bătut de vânt şi mângâiat de soare,
M-am regăsit ca-n prima zi, când tu
Îmi repetai cuvântul: "Nu"... "Nu"... "Nu"!...
Şi-ţi ascundeai în palme ochii plini
De ură
Şi ne-ncredere-n străini... Dar când am vrut să plec -
Ca un zevzec -
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebănuit,
Şi-n gura ta cuvântul "Nu" s-a transformat
În alt cuvânt,
Cuvântul "Da" -
Un "Da" sonor şi-adevărat
Pe care-l auzeam aşa
Întâia oară-n viaţa mea!... Dar ce păcat că n-am putut
Să-l îngrijim aşa cum am fi vrut!...
Căci într-o zi cu ploaie
Şi cu vânt
Cuvântul "Da" se-mbolnăvi
Şi-apoi, muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l mai poţi măcar şopti!... Dar astăzi, după şapte ani,
Când morţii-şi schimbă locuinţa,
Eu, care mi-am păstrat credinţa
În zeii noştri subterani,
Mă-ndrept spre ei - cu voia ta -
Şi-i rog frumos
Să-nvie pe defunctul "Da",
Cum a-nviat pe vremuri şi... Cristos!...

Alte poezii de Ion Minulescu