Romanţa soarelui de Ion Minulescu



Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -
Portret unic şi veşnic, expus în infinit. Cu magica-mi baghetă uriaşe -
Stăpâna hotărârilor eterne -
Deştept măturătorii albelor oraşe
Şi-adorm întârziaţii negrelor taverne... Dau fluviilor graţii de reptile,
Dau mărilor priviri fosforescente,
Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,
Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente. Dau fructe noi smochinilor uscaţi,
Dau bronzului figură omenească,
Iar Regilor -
Pe socluri de marmură-nşiraţi -
Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească. Iar când cobor,
Când calda-nfiorare
Se zbate-n cupa recelui repaos,
Azvârl sămânţă nouă în vechile tipare
Şi-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!...


Alte poezii de Ion Minulescu





Poezii

  • Dodeskaden - Mircea Dinescu

    Ce-ati facut cu nebunii din gari ? Macar ei n-aveau limba de cirpa. Saci cu piine,sudoare,tigari si tacerea complice si ...

  • Patria - Stefan Baciu

    Patria e un mar Intr'o vitrina de bacanie japoneza pe strada Liliha în Honolulu, arhipelagul Sandwich sau o placa de pa...

  • Anul Nou - Vasile Militaru

    Din cireşul veşniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună După ce-a surâs sub soare. Şi-n clipiţ...