Oseminte pierdute de Tudor Arghezi



Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici. Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, florile-ţi arunci. A mai venit de-atuncea să vă asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe? Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus. N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba "ieri"? La poartă, umbr-aceluiaşi ştejar,
Mă rog, intrând de domnul grădinar. Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu,
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu. Şi toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-aşa, ca dintr-un început. I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând. Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.


Alte poezii de Tudor Arghezi





Poezii

  • Rugă pentru părinţi - Adrian Paunescu

    Enigmatici şi cuminţi, Terminându-şi rostul lor, Lângă noi se sting şi mor, Dragii noştri, dragi părinţi. Chi...

  • Anul Nou - Vasile Militaru

    Din cireşul veşniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună După ce-a surâs sub soare. Şi-n clipiţ...

  • Cărbunii - Octavian Goga

    Cărbunii când ţi-or arde-n vatră În seri de ani târzii şi goi, Tu stând la lespedea de piatră Să te gândeşti...