Oseminte pierdute de Tudor Arghezi



Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici. Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, florile-ţi arunci. A mai venit de-atuncea să vă asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe? Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus. N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba "ieri"? La poartă, umbr-aceluiaşi ştejar,
Mă rog, intrând de domnul grădinar. Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu,
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu. Şi toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-aşa, ca dintr-un început. I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând. Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.


Alte poezii de Tudor Arghezi





Poezii

  • Copilărie - Ana Blandiana

    Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Şi-ncerca să-apar...

  • Argint fals - Dan Galbina

    Te auzeam cum cresti copila si te chema oglinda desfrînata să fugi ca ochiul prin pupila sau ca femeia dintr-o fata. ...

  • După melci - Ion Barbu

    Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici: Prunci de treaba, Scunzi, peltici, ...