De la lungi războaie, Mihai cu mărire
Intră-n capitală cu a lui oştire.
El se urcă-n tronu-i mândru ocolit.
Cei ce au puterea astfel i-au vorbit:
- "Doamne! Focul arde în această ţară.
Încă ieri cu ură mulţi se răsculară.
Dar răzvrătitorii s-au întemniţat
Şi prin zelul nostru ţara a scăpat."
- "Voi zdrobi răscoala ce ţara uraşte;
Dar voi sparge încă pricina ce-o naşte:
Dacă astă ţară umblă-a se scula,
Este semn că n-aveţi simpatia sa.
Lui Rodolf voi scris-aţi că e răzvrătire,
Că ai noştri cată cu a lui unire.
Dacă cel ce-o cere e răsculător,
Ţara mea, eu însumi sunt răzvrătitor...
Am învins păgânii, i-am gonit afară;
Dar a lor sămânţă o găsesc în ţară.
Ea-nconjoară tronul pentru a-l răci
De inima ţării, apoi a-l lovi.
Neputând acuma tronul să lovească,
Ea îi urcă scara ca să îl mânjească.
Tronului nu-i pasă de loviri străine
Ca d-acea trădare ce s-ascunde-n sine.
Planta nu se teme de cei ce-o jignesc,
Ca de viermi ce-n sânu-i nasc ş-o veştejesc.
De aş şti că sceptrul se robeşte vouă
Şi oricui să fie, eu l-aş rupe-n două!
Jugul celor barbari oare l-am spart eu,
Ca sub jugul vostru să-mi plec capul meu?
Prinşii fie liberi! Au cuvântu-mi dat.
Voi intraţi în noaptea d-unde v-am luat!"

Alte poezii de Dimitrie Bolintineanu