Capăt al osiei lumii!
Ceas alb, concis al minunii,
Sună-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister! An al Geei, închisoare,
Ocoleşte roatele interioare:
Roata Venerii
Inimii
Roata capului Mercur
În topire, în azur,
Roata Soarelui
Marelui. I Înspre tronul moalei Vineri
Brusc, ca toţi amanţii tineri,
Am vibrat
Înflăcărat: Vaporoasă
Rituală
O frumoasă
Masă
Scoală!
În brăţara ta fă-mi loc
Ca să joc, ca să joc,
Danţul buf
Cu reverenţe
Ori mecanice cadenţe. Ah, ingrată,
Energie degradată,
Brută ce desfaci pripită
Grupul simplu din orbită,
Veneră,
Inimă
În undire minimă: Aphelic ( )
Perihelic ( (i )
Cojunctiv (dodo)
Oponent (adio!) II Paj al Venerii,
Oral
Papagal!
În cristalul tău negat,
Spre acel fumegat
Fra Mercur
De pur augur,
Peste îngeri, şerpi şi rai
Sună vechi:
I-ro-la-hai, Mercur, astră aurită,
Cu peri doi împodobită
Lungi
Cu pungi
Pe bomba mare,
Oarbă, de cercetătoare, O, Mercur,
Frate pur
Conceput din viu mister
Şi Fecioara Lucifer, Înclinat pe ape caste
În sfruntări iconoclaste,
Cap clădit
Din val oprit
Sus, pe Veacul împietrit, O select
Intelect
Nunta n-am sărbătorit... III Uite, ia a treia cheie,
Vâr-o în broasca - Astartee!
Şi întoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage porţile ce ard, Că intrăm
Să ospătăm
În cămara Soarelui
Marelui
Nun şi stea, Abur verde să ne dea,
Din căldări de mări lactee,
La surpări de curcubee,
- În Firida ce scântee eteree.

Alte poezii de Ion Barbu