Miezul iernii de Vasile Alecsandri



În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!


Alte poezii de Vasile Alecsandri





Poezii

  • Melancolie - Daniel Branzai

    De-afara, picuri mari si grei Din ploaia ce-anceput de-aseara, S-au strecurat in ochii mei Si sufletul mi-l infioara. -...

  • Jos - Daniel Dragan

    Ruginit este coiful si lancea e rupta, a ruginit si dorul de lupta, nu mai sta nimeni în zale pentru razboaie medievale...

  • Intr-o gradina - Ienachita Vacarescu

    Într-o grădină, Lâng-o tulpină, Zării o floare, ca o lumină. S-o tai, se strică! S-o las, mi-e frică Că vine ...