Muntele de foc de Vasile Alecsandri
Pe cei munţi pustii, sălbatici,
Din Lombardo-Veneţie,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici, Hoţi de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care şuieră şi trece! Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Şi al munţilor răsunet
Printre văi adânci se-ntinde. Hoţii râd cu voie bună.
Şeful lor, purtând cunună,
Cântă astfel în furtună: "Varsă-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfatează
Şi mă-mbată, mă turbează,
Ca sângele roş pe taur. Toarnă, drege tot aice,
Şi când eu destul voi zie,
Pe-al meu cap trămetul pice! Beţi, voinici, până la moarte!
În ceas vesel de plăcere
Să uităm orice durere,
Orice chin a relei soarte. Beţi, copii, toţi după mine
Şi-nchinaţi cupele pline
Ira fulgerelor lumine! Vântul bate, cerul tună,
Munţii urlă, Satan râde,
Iadul vesel se deschide
Şi cu noi cântă-mpreună. Pe când lumea se-ngrozeşte,
Omul brav benchetuieşte
Ş-al lui suflet se-ntăreşte! Tremure-se tot în lume
Cât va fierbe sânge-n mine!
Facă-şi cruce şi se-nchine
Cel ce-aude de-al meu nume. Eu sunt braţul care frânge!
Eu sunt ochiul ce nu plânge!
Eu sunt gura ce bea sânge!" Abia zice, şi deodată
Cade hoţul de pe munte,
Fulgerat, lovit în frunte
De a cerului săgeată!... De-atunci mii de focurele,
Limbi de pară albăstrele,
Ard pe locurile-acele!
Din Lombardo-Veneţie,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici, Hoţi de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care şuieră şi trece! Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Şi al munţilor răsunet
Printre văi adânci se-ntinde. Hoţii râd cu voie bună.
Şeful lor, purtând cunună,
Cântă astfel în furtună: "Varsă-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfatează
Şi mă-mbată, mă turbează,
Ca sângele roş pe taur. Toarnă, drege tot aice,
Şi când eu destul voi zie,
Pe-al meu cap trămetul pice! Beţi, voinici, până la moarte!
În ceas vesel de plăcere
Să uităm orice durere,
Orice chin a relei soarte. Beţi, copii, toţi după mine
Şi-nchinaţi cupele pline
Ira fulgerelor lumine! Vântul bate, cerul tună,
Munţii urlă, Satan râde,
Iadul vesel se deschide
Şi cu noi cântă-mpreună. Pe când lumea se-ngrozeşte,
Omul brav benchetuieşte
Ş-al lui suflet se-ntăreşte! Tremure-se tot în lume
Cât va fierbe sânge-n mine!
Facă-şi cruce şi se-nchine
Cel ce-aude de-al meu nume. Eu sunt braţul care frânge!
Eu sunt ochiul ce nu plânge!
Eu sunt gura ce bea sânge!" Abia zice, şi deodată
Cade hoţul de pe munte,
Fulgerat, lovit în frunte
De a cerului săgeată!... De-atunci mii de focurele,
Limbi de pară albăstrele,
Ard pe locurile-acele!
Alte poezii de Vasile Alecsandri

- Romanţa de toamnă
- Fluierul
- Ţara
- 15 mai 1848
- Hora de la Plevna
- Oda ostaşilor români
- Sergentul
- Peneş Curcanul
- Legenda lăcrimioarei
- Legenda ciocârliei
- Legenda rândunicăi
- Dan, căpitan de plai
- Cuza Vodă
- Ştefan şi Dunărea
- Ştefan Vodă şi codru
- Imn lui Ştefan cel Mare
- Soarele, vântul şi gerul
- Malul Siretului
- Fântâna
- Dimineaţa
- Noaptea
- La gura sobei
- Sania
- Bradul
- Gerul
- Miezul iernii
- Stelele
- Înşiră te, mărgărite
- Muntele de foc
- Sentinela română
- Deşteptarea României
- Hora Unirii
- Adio Moldovei
- Pe un album
- Lăcrimioare
- Adio
- Pe mare
- Gondoleta
- Steluţa
- Cântec ostăşesc
- Dorul româncei
- Cinel-cinel
- Groza
- Hora
- Baba Cloanţa
- Andrii-Popa
- Strunga
- Doina
Poeti
- Vasile Voiculescu
- Ienachita Vacarescu
- George Toparceanu
- Jan Lulu Stern
- Nichita Stanescu
- Marin Sorescu
- Viorica Salajeanu
- Elena Liliana Popescu
- Dorin Popa
- Adrian Paunescu
- Maria Eugenia Olaru
- Ion Minulescu
- Vasile Militaru
- Alexandru Macedonski
- Zorica Latcu
- Nicolae Labis
- Magda Isanos
- Costache Ioanid
- Radu Gyr
- Octavian Goga
- Dan Galbina
- Elena Farago
- Mihai Eminescu
- Daniel Dragan
- Stefan Augustin Doinas
- Mircea Dinescu
- Nichifor Crainic
- George Cosbuc
- Mateiu Ion Caragiale
- Daniel Branzai
- Dimitrie Bolintineanu
- Iulian Boldea
- Geo Bogza
- Ana Blandiana
- Lucian Blaga
- Ion Barbu
- George Bacovia
- Stefan Baciu
- Lucian Avramescu
- Elena Armenescu
- Tudor Arghezi
- Alexandru Andries
- Ioan Alexandru
- Vasile Alecsandri
Poezii
-
Amintirea - Vasile Voiculescu
Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea Iubirii noastre, tocmai ca o floare Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea Ui...
-
nesfârşită-i surparea - Dorin Popa
mi-a fost ruşine şi niciodată nu ţi-am scris niciodată n-am crezut că te-aş putea atinge unele semne te preveste...
-
Oda ostaşilor români - Vasile Alecsandri
Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munt...