Arhitectură-n mişcare de Ana Blandiana



Cine şi ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mişcare
Mereu renăscând şi murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată,
Cu bolţi şi cupole de spumă
Ca nişte scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi
Şi se scurge-n pământ? Cine-ar putea să încremenească odată
Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor "Staţi!"
Şi apelor să nu mai fie mare,
Şi-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăşi ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificaţi
În aerul făcut în juru-i ou?


Alte poezii de Ana Blandiana





Poezii

  • Amintirea - Vasile Voiculescu

    Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea Iubirii noastre, tocmai ca o floare Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea Ui...

  • Adio - Mihai Eminescu

    De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi, cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vr...

  • Interior - Iulian Boldea

    vaza de sticlă mată pe care neliniştile se depun ca un strat de praf sidefiu bibelouri cu sufletul trist lângă iriz...