Afară-i toamnă de Mihai Eminescu



Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,
Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într'un ceas gândeşti la viaţa toată. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri. Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri; De odat'aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.


Alte poezii de Mihai Eminescu





Poezii

  • Anul Nou - Vasile Militaru

    Din cireşul veşniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună După ce-a surâs sub soare. Şi-n clipiţ...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Copilărie - Ana Blandiana

    Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Şi-ncerca să-apar...