Freamăt de codru de Mihai Eminescu



Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul. Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle. Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri. Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora. Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa. Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul? Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă. Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată...
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!


Alte poezii de Mihai Eminescu





Poezii

  • Patria - Stefan Baciu

    Patria e un mar Intr'o vitrina de bacanie japoneza pe strada Liliha în Honolulu, arhipelagul Sandwich sau o placa de pa...

  • Cătelusul schiop - Elena Farago

    Eu am numai trei picioare, Si de-abia mă misc: top, top, Râd când mă-ntalnesc copiii, Si mă cheama "cuciu schiop...

  • Dacă - Elena Liliana Popescu

    Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fi...