Noaptea... de Mihai Eminescu
Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin. Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă. Cu-ale tale braţe albe, moi, rotunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci;
Ş-apoi ca din vis trezită, cu mâinuţe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte. Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
Şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc
Şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită. O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O! desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare,
Pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare,
Pân' nu-i faţa mea zbârcită, pân' nu-i inima bătrână.

Alte poezii de Mihai Eminescu
- Veneţia
- Venere şi Madonă
- Un luceafăr
- Trecut-au anii...
- Te duci...
- Speranţa
- Sonet III
- Sonet II
- Sonet I
- Somnoroase păsărele...
- Singurătate
- Şi dacă de cu ziuă...
- Şi dacă...
- Se bate miezul nopţii...
- Scrisoarea V
- Scrisoarea IV
- Scrisoarea III
- Scrisoarea II
- Scrisoarea I
- Sara pe deal
- S-a dus amorul...
- Rugăciunea unui dac
- Revedere
- Prin nopti tăcute
- Povestea teiului
- Povestea codrului
- Poet
- Peste vârfuri
- Pe lângă plopii fără soţ...
- Pe aceeaşi ulicioară...
- Pajul Cupidon...
- Odă (în metru antic)
- O, rămâi
- O, mamă...
- Numai poetul
- Nu voi mormânt bogat
- Noaptea...
- Nu mă înţelegi
- Mortua est!
- Misterele nopţii
- Melancolie
- Mănuşa
- Mai am un singur dor
- Luceafărul
- Lasă-ţi lumea...
- Lacul
- La steaua
- La mormântul lui Aron Pumnul
- La moartea principelui Ştirbey
- La mijloc de codru...
- La Bucovina
- Kamadeva
- Junii corupţi
- Înger şi demon
- Înger de pază
- Împărat şi proletar
- Iubind în taină...
- Iar când voi fi pământ
- Glossă
- Freamăt de codru
- Foaia veştedă
- Floare-albastră
- Fiind băiet păduri cutreieram
- Făt-Frumos din tei
- Epigonii
- Egipetul
- Dorinţa
- Doina
- Din valurile vremii...
- Din străinătate
- Din noaptea...
- Diana
- Despărţire
- Departe sunt de tine...
- De-or trece anii...
- De-aş avea
- De ce nu-mi vii?
- De ce în al meu suflet
- De câte ori, iubito...
- Cugetările sărmanului Dionis
- Cu mâine zilele-ţi adaogi...
- Criticilor mei
- Crăiasa din poveşti
- Copii eram noi amândoi
- Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
- Ce te legeni?...
- Ce e amorul?
- Când însuşi glasul
- Când amintirile...
- Călin
- Atât de fragedă...
- Amorul unei marmure
- Afară-i toamnă
- Adio
Poeti
- Vasile Voiculescu
- Ienachita Vacarescu
- George Toparceanu
- Jan Lulu Stern
- Nichita Stanescu
- Marin Sorescu
- Viorica Salajeanu
- Elena Liliana Popescu
- Dorin Popa
- Adrian Paunescu
- Maria Eugenia Olaru
- Ion Minulescu
- Vasile Militaru
- Alexandru Macedonski
- Zorica Latcu
- Nicolae Labis
- Magda Isanos
- Costache Ioanid
- Radu Gyr
- Octavian Goga
- Dan Galbina
- Elena Farago
- Mihai Eminescu
- Daniel Dragan
- Stefan Augustin Doinas
- Mircea Dinescu
- Nichifor Crainic
- George Cosbuc
- Mateiu Ion Caragiale
- Daniel Branzai
- Dimitrie Bolintineanu
- Iulian Boldea
- Geo Bogza
- Ana Blandiana
- Lucian Blaga
- Ion Barbu
- George Bacovia
- Stefan Baciu
- Lucian Avramescu
- Elena Armenescu
- Tudor Arghezi
- Alexandru Andries
- Ioan Alexandru
- Vasile Alecsandri
Autori
Poezii
-
Interior - Iulian Boldea
vaza de sticlă mată pe care neliniştile se depun ca un strat de praf sidefiu bibelouri cu sufletul trist lângă iriz...
-
Jos - Daniel Dragan
Ruginit este coiful si lancea e rupta, a ruginit si dorul de lupta, nu mai sta nimeni în zale pentru razboaie medievale...
-
Epitalam - Zorica Latcu
Iata, fecioare din Chios, rasare Luceafarul serii. Marea e lina, vazduhul e greu de miresmele verii. Tortele ard luminos...
Poeti
Cautari pe site
Elemente de originalitate , triftong , Familia de cuvinte a cuv ntului nor , Familia lexicala a cuvantului carte , Cate sunete are cuvantul carucior , Familia cuv ntului carte , Ploaia este triftong , Familia lexicala film , Familia lexicala a cuvantului batran , familia lexical a cuv ntului vis , doua , Hanul ancutei eseu , relatii semantice , Elev de Mircea St mbireanu , Jurnalul unui ninja dinta6 2 , derivate para sintetic , problematica harap alb ,