Când amintirile... de Mihai Eminescu



Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme. Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele. Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună. A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii. Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă, Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?


Alte poezii de Mihai Eminescu





Poezii

  • Dacă - Elena Liliana Popescu

    Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fi...

  • Interior - Iulian Boldea

    vaza de sticlă mată pe care neliniştile se depun ca un strat de praf sidefiu bibelouri cu sufletul trist lângă iriz...

  • Cântec - George Toparceanu

    Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când...