Scrisoarea V de Mihai Eminescu
Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,
Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii...
Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie,
Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee
Şi pătează umbra verde cu misterioase dungi,
Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi.
Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară,
Care-n tine se petrece... Ia întreab-o bunăoară -
O să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode...
Când cochetă de-al tău umăr ţi se razimă copila,
Dac-ai inimă şi minte, te gândeşte la Dalila. E frumoasă, se-nţelege... Ca copiii are haz,
Şi când râde face încă şi gropiţe în obraz
Şi gropiţe face-n unghiul ucigaşei sale guri
Şi la degetele mâinii şi la orice-ncheieturi.
Nu e mică, nu e mare, nu-i subţire, ci-mplinită,
Încât ai ce strânge-n braţe - numai bună de iubită.
Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i şade bine
Şi o prinde orice lucru, căci aşa se şi cuvine.
Dacă vorba-i e plăcută, şi tăcerea-i încă place;
Vorba zice: "fugi încolo", râsul zice: "vino-ncoace!
Umblă parcă amintindu-şi vre un cântec, alintată,
Pare că i-ar fi tot lene şi s-ar cere sărutată.
Şi se-nalţă din călcâie să-ţi ajungă pân' la gură,
Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură,
Ce n-o are decât numai sufletul unei femei...
Câtă fericire crezi tu c-ai găsi în braţul ei! Te-ai însenina văzându-i rumenirea din obraji -
Ea cu toane, o crăiasă, iar tu tânăr ca un paj -
Şi adânc privind în ochii-i, ţi-ar părea cum că înveţi
Cum viaţa preţ să aibă şi cum moartea s-aibă preţ.
Şi, înveninat de-o dulce şi fermecătoare jale,
Ai vedea în ea crăiasa lumii gândurilor tale,
Aşa că, închipuindu-ţi lăcrămoasele ei gene,
Ţi-ar părea mai mândră decât Venus Anadyomene,
Şi, în chaosul uitării, oricum orele alerge,
Ea, din ce în ce mai dragă, ţi-ar cădea pe zi ce merge.
Ce iluzii! Nu-nţelegi tu, din a ei căutătură,
Că deprindere, grimasă este zâmbetul pe gură,
Că întreaga-i frumuseţe e în lume de prisos,
Şi că sufletul ţi-l pierde fără de nici un folos? În zadar boltita liră, ce din şapte coarde sună,
Tânguirea ta de moarte în cadenţele-i adună;
În zadar în ochi avea-vei umbre mândre din poveşti,
Precum iarna se aşează flori de gheaţă pe fereşti,
Când în inimă e vară...; în zadar o rogi: "Consacră-mi
Creştetul cu-ale lui gânduri, să-l sfinţesc cu-a mele lacrămi!"
Ea nici poate să-nţeleagă că nu tu o vrei... că-n tine
E un demon ce-nsetează după dulcile-i lumine,
C-acel demon plânge, râde, neputând s-auză plânsu-şi,
Că o vrea... spre-a se-nţelege în sfârşit pe sine însuşi,
Că se zbate ca un sculptor fără braţe şi că geme
Ca un maistru ce-asurzeşte în momentele supreme,
Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere,
Ce-o aude cum se naşte din rotire şi cădere.
Ea nu ştie c-acel demon vrea să aibă de model
Marmura-i cu ochii negri şi cu glas de porumbel
Şi că nu-i cere drept jertfă pe-un altar înalt să moară
Precum în vechimea sfântă se junghiau odinioară
Virginile ce stătură sculptorilor de modele,
Când tăiau în marmor chipul unei zâne după ele. S-ar pricepe pe el însuşi acel demon... s-ar renaşte,
Mistuit de focul propriu, el atunci s-ar recunoaşte
Şi, pătruns de-ale lui patimi şi amoru-i, cu nesaţiu
El ar frânge-n vers adonic limba lui ca şi Horaţiu;
Ar atrage-n visu-i mândru a izvoarelor murmururi,
Umbra umedă din codri, stelele ce ard de-a pururi,
Şi-n acel moment de taină, când s-ar crede că-i ferice,
Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice
Şi cu patimă adâncă ar privi-o s-o adore,
De la ochii ei cei tineri mântuirea s-o implore;
Ar voi în a lui braţe să o ţină-n veci de veci,
Dezgheţând cu sărutarea-i raza ochilor ei reci.
Căci de piatră de-ar fi, încă s-a-ncălzi de-atât amor,
Când căzându-i în genunche, i-ar vorbi tânguitor,
Fericirea înecându-l, el ar sta să-nnebunească,
Ca-n furtuna lui de patimi şi mai mult să o iubească.
Ştie oare ea că poate ca să-ţi dea o lume-ntreagă,
C-aruncându-se în valuri şi cercând să te-nţeleagă
Ar umplea-a ta adâncime cu luceferi luminoşi? Cu zâmbiri de curtezană şi cu ochi bisericoşi,
S-ar preface că pricepe. Măgulite toate sunt
De-a fi umbra frumuseţii cei eterne pe pământ.
O femeie între flori zi-i şi o floare-ntre femei -
Ş-o să-i placă. Dar o pune să aleagă între trei
Ce-o-nconjoară, toţi zicând că o iubesc - cât de naivă -,
Vei vedea că de odată ea devine pozitivă.
Tu cu inima şi mintea poate eşti un paravan
După care ea atrage vre un june curtezan,
Care intră ca actorii cu păsciorul mărunţel,
Lăsând val de mirodenii şi de vorbe după el,
O chioreşte cu lornionul, butonat cu o garofă,
Operă croitorească şi în spirit şi în stofă;
Poate că-i convin tuspatru craii cărţilor de joc
Şi-n cămara inimioarei i-aranjează la un loc... Şi când dama cochetează cu privirile-i galante,
Împărţind ale ei vorbe între-un crai bătrân şi-un fante,
Nu-i minune ca simţirea-i să se poată înşela,
Să confunde-un crai de pică cu un crai de mahala...
Căci cu dorul tău demonic va vorbi călugăreşte,
Pe când craiul cel de pică de s-arată, pieptu-i creşte,
Ochiul îngheţat i-l umplu gânduri negre de amor
Şi deodată e vioaie, stă picior peste picior,
Ş-acel sec în judecata-i e cu duh şi e frumos...
A visa că adevărul sau alt lucru de prisos
E în stare ca să schimbe în natur-un fir de păr,
Este piedica eternă ce-o punem la adevăr.
Aşadar, când plin de visuri, urmăreşti vre o femeie,

Şi pătează umbra verde cu fantasticele-i dungi:
Nu iuta că doamna are minte scurtă, haine lungi.

Care-n tine se petrece...
Ia întreab-o, bunăoară,
Ş-o să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
Pe când inima ta bate-n ritmul sfânt al unei ode...
Când vezi piatra ce nu simte nici durerea şi nici mila -
De ai inimă şi minte - feri în lături, e Dalila!

Alte poezii de Mihai Eminescu
- Veneţia
- Venere şi Madonă
- Un luceafăr
- Trecut-au anii...
- Te duci...
- Speranţa
- Sonet III
- Sonet II
- Sonet I
- Somnoroase păsărele...
- Singurătate
- Şi dacă de cu ziuă...
- Şi dacă...
- Se bate miezul nopţii...
- Scrisoarea V
- Scrisoarea IV
- Scrisoarea III
- Scrisoarea II
- Scrisoarea I
- Sara pe deal
- S-a dus amorul...
- Rugăciunea unui dac
- Revedere
- Prin nopti tăcute
- Povestea teiului
- Povestea codrului
- Poet
- Peste vârfuri
- Pe lângă plopii fără soţ...
- Pe aceeaşi ulicioară...
- Pajul Cupidon...
- Odă (în metru antic)
- O, rămâi
- O, mamă...
- Numai poetul
- Nu voi mormânt bogat
- Noaptea...
- Nu mă înţelegi
- Mortua est!
- Misterele nopţii
- Melancolie
- Mănuşa
- Mai am un singur dor
- Luceafărul
- Lasă-ţi lumea...
- Lacul
- La steaua
- La mormântul lui Aron Pumnul
- La moartea principelui Ştirbey
- La mijloc de codru...
- La Bucovina
- Kamadeva
- Junii corupţi
- Înger şi demon
- Înger de pază
- Împărat şi proletar
- Iubind în taină...
- Iar când voi fi pământ
- Glossă
- Freamăt de codru
- Foaia veştedă
- Floare-albastră
- Fiind băiet păduri cutreieram
- Făt-Frumos din tei
- Epigonii
- Egipetul
- Dorinţa
- Doina
- Din valurile vremii...
- Din străinătate
- Din noaptea...
- Diana
- Despărţire
- Departe sunt de tine...
- De-or trece anii...
- De-aş avea
- De ce nu-mi vii?
- De ce în al meu suflet
- De câte ori, iubito...
- Cugetările sărmanului Dionis
- Cu mâine zilele-ţi adaogi...
- Criticilor mei
- Crăiasa din poveşti
- Copii eram noi amândoi
- Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
- Ce te legeni?...
- Ce e amorul?
- Când însuşi glasul
- Când amintirile...
- Călin
- Atât de fragedă...
- Amorul unei marmure
- Afară-i toamnă
- Adio
Poeti
- Vasile Voiculescu
- Ienachita Vacarescu
- George Toparceanu
- Jan Lulu Stern
- Nichita Stanescu
- Marin Sorescu
- Viorica Salajeanu
- Elena Liliana Popescu
- Dorin Popa
- Adrian Paunescu
- Maria Eugenia Olaru
- Ion Minulescu
- Vasile Militaru
- Alexandru Macedonski
- Zorica Latcu
- Nicolae Labis
- Magda Isanos
- Costache Ioanid
- Radu Gyr
- Octavian Goga
- Dan Galbina
- Elena Farago
- Mihai Eminescu
- Daniel Dragan
- Stefan Augustin Doinas
- Mircea Dinescu
- Nichifor Crainic
- George Cosbuc
- Mateiu Ion Caragiale
- Daniel Branzai
- Dimitrie Bolintineanu
- Iulian Boldea
- Geo Bogza
- Ana Blandiana
- Lucian Blaga
- Ion Barbu
- George Bacovia
- Stefan Baciu
- Lucian Avramescu
- Elena Armenescu
- Tudor Arghezi
- Alexandru Andries
- Ioan Alexandru
- Vasile Alecsandri
Autori
Poezii
-
Nunta Zamfirei - George Cosbuc
E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Şi-avea o fată, - fata lui - Ic...
-
Interior - Iulian Boldea
vaza de sticlă mată pe care neliniştile se depun ca un strat de praf sidefiu bibelouri cu sufletul trist lângă iriz...
-
nesfârşită-i surparea - Dorin Popa
mi-a fost ruşine şi niciodată nu ţi-am scris niciodată n-am crezut că te-aş putea atinge unele semne te preveste...
Poeti
Cautari pe site
Familia lexical film , Cuvinte inrudite cu termenul cuvant , A se naste sens figurat , Sensul opus al cuvantului daruind , Cuvinte nrudite cu floare , familia de cuvinte pentru arta , Moara cu nororc , cuvintele au forma diferita , Sens opus al cuvantului blana , Poala sens figurat , Familia de cuvantul carte , Omonime gramatic , Omonime gramaticale , Omonimele gramaticale , Familia de cuvinte a cuvantului carte , rudit pentru nv tor , Cuvinte nrudite cu roman ,