La moartea principelui Ştirbey de Mihai Eminescu



Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin. Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ... A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormânt. Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...


Alte poezii de Mihai Eminescu





Poezii

  • Cina - Ioan Alexandru

    Vine un musafir la noi in casa Aducator de har orice strain Il vom pune in frunte la masa Linga piine si vin Cat ne est...

  • Anul Nou - Vasile Militaru

    Din cireşul veşniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună După ce-a surâs sub soare. Şi-n clipiţ...

  • Jos - Daniel Dragan

    Ruginit este coiful si lancea e rupta, a ruginit si dorul de lupta, nu mai sta nimeni în zale pentru razboaie medievale...