A mea de Nichita Stanescu



Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândeste numai la mine,
ea cea mai dragă şi cea mai aleasă
dintre roabele sublime. Ei i se face rău de singurătate
ea stă şi spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
şi tocmai să calce pe dânsa licheaua. Ea spală zidul casei cu mâna ei
şi atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la uşă-n ecouri. Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv
Ca să-i vină acasă
şi degetele albe şi le mişcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă. Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ţine în boluri şi zeamă acră,
părul lung şi negru şi-l întinde de la uşă spre pat
să nu greşească bărbatul niciodată
drumul predestinat.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Cărbunii - Octavian Goga

    Cărbunii când ţi-or arde-n vatră În seri de ani târzii şi goi, Tu stând la lespedea de piatră Să te gândeşti...

  • Afla - Lucian Avramescu

    poti sa apari in ferestre goala tinand discursuri interminabile despre tehnologia dragostei poti sa masori in rochie de...

  • Dacă - Elena Liliana Popescu

    Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fi...