Plantonul de noapte de Nichita Stanescu



Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi
atât de destinşi, că portocalie
pe chip le răsare faţa dintâi
cea din copilărie. Singur plantonul e treaz
şi-i priveşte în tăcere.
Peste odihna lor, azi
el are putere. Îi veghează privindu-i pe rând
cu privire tandră, ciudoasă
... şi deodată începe să scrie în gând
o lungă scrisoare acasă.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Cântec - George Toparceanu

    Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când...

  • Te intreb - Viorica Salajeanu

    A fost al tau vreodata vintul Sau Universul nesfirsit ? Ori soarele din cer luindu-l L-ai dus in miini la asfintit ? Ai ...

  • Moartea căprioarei - Nicolae Labis

    Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte şi gol. Ciuturil...