Plantonul de noapte de Nichita Stanescu



Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi
atât de destinşi, că portocalie
pe chip le răsare faţa dintâi
cea din copilărie. Singur plantonul e treaz
şi-i priveşte în tăcere.
Peste odihna lor, azi
el are putere. Îi veghează privindu-i pe rând
cu privire tandră, ciudoasă
... şi deodată începe să scrie în gând
o lungă scrisoare acasă.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...

  • Orion - Geo Bogza

    Nici o corabie nu s-a întors vreodata Din marile sudului sau de la capricorn Atât de pura si eleganta fregata, Cum se ...

  • nesfârşită-i surparea - Dorin Popa

    mi-a fost ruşine şi niciodată nu ţi-am scris niciodată n-am crezut că te-aş putea atinge unele semne te preveste...