Greşirea cerului de Nichita Stanescu



Zburau vulturii întorşi pe spate
şi cu gheara întoasră în sus
ca pe nişte miei să fure,
steaua cu lumină ondulată; Ca pe nişte miei să fure de sus
lumina ochilor mei. Zburau vulturii întorşi
şi pe spate prin cer
spinările lor coborâseră jos
şi se ştergeau de şternul meu. Cel le era trupul meu de carne,
pământul le era lumina aceea
de sus a ochilor mei


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Interior - Iulian Boldea

    vaza de sticlă mată pe care neliniştile se depun ca un strat de praf sidefiu bibelouri cu sufletul trist lângă iriz...

  • Cărbunii - Octavian Goga

    Cărbunii când ţi-or arde-n vatră În seri de ani târzii şi goi, Tu stând la lespedea de piatră Să te gândeşti...

  • Romanţa cheii - Ion Minulescu

    Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia de la poarta verde - Am pierdut-o chiar aseară!... Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ...